Într-o oră de dirigenţie a venit un elev de la LMK să ne propună să fie DJ la banchetul nostru.După ce am terminat discuţia aceasta, i-am cerut să ne spună cum e la LMK, pentru că acolo aş vrea să mă duc.Pentru început ne-a spus aşa : "Aş vrea să spun că cel puţin 30% dintre cei care ajung la acest liceu, se apucă de fumat, dacă nu fumau deja.Pentru că... să ne gândim, cum e mai uşor să intri într-un grup decât prin fumat ?". Menţionez că el nu fumează. Cuvintele lui m-au impresionat, deşi ştiam deja situaţia asta.
Urăsc oamenii care te provoacă să faci ceva şi dacă refuzi să te ia peste picior că "ai fost ţinut la respect"[Lipsă de inteligenţă = Babuini].Nu mi s-a întâmplat, dar am văzut/auzit.Adică mă, pnm, aproape că pot garanta că cel care a fost "ţinut la respect" o să ducă o viaţă mai bună decât acei oameni.
Mă tot gândeam la un exerciţiu pe care l-am făcut într-o oră deschisă de civică, acum un an.Era vorba de trei candidaţi pentru preşedenţie cărora le erau prezentate calităţile unor persoane reale.Unui candidat îi erau prezentate doar calităţile[erou de război,admirator al călugărilor budişti[care nu omoară nici o fiinţă]] , în timp ce celorlalţi le erau prezentate defectele [unu fumase opiu în facultate,altul avea dosar penal] şi puţine calităţi [premiul nobel pentru literatură , pace] .Bineînteles că toţi copii au ales primul candidat, cel cu multe calităţi.Profesorul de istorie a început să zâmbească văzând asta. Profesoara de civică a ridicat foaia, şi ne-a rostit numele celor trei. Cel care fumase opiu era Franklin Delano Roosevelt,preşedinte SUA în al II-lea război mondial ,celălalt era Winston Churchill, ministru englez . Şi cel de-al treilea, eroul de război, era... ghici: Adolf Hitler.Ne-am mirat cu toţii, şi profesorii au început să radă. Această povestioară mă făcea să mă gândesc că dacă fac aşa pe-a "perfectu" o să ajung un nebun .În plus se mai adăugau şi încurajările colegului meu Dl. X[drepturi de autor ce pnm], cum că sigur o să mă apuc de fumat sau de narghilea în liceu.
Mă rog scopul meu e clar, să nu mă apuc . Am început postul ăsta cu gândul la graffiti pe pereţi, care este contrar legii... Azi am pus mâna prima dată pe un tub.E ceva greşit ? Nu mi se pare cine ştie ce... nu la fel de grav ca fumatul.Voi ce credeţi ? P.S : Scuzaţi postul lung. :D [multe gânduri]
De fapt e mai grav cu graff'urile pentru ca daca te prind, patesti nu stiu ce cacat.
RăspundețiȘtergereIn schimb daca te prind ca fumezi... nu-ti fac nimic.
Dar daca te refereai la sanatate atunci e ok. Si iti admir taria de caracter cu care spui "Nu".
Nu plăteşti mai mult decât dai pe ţigări 3 luni/4 luni. Şi îţi dai seama că dacă te prind o dată, a doua oară nu te mai prind .
RăspundețiȘtergereMă rog , mi se pare mai nobil să desenezi decât să scoţi fum pe nas.
Si iti place sa pui mana pe tub?! :))
RăspundețiȘtergereCand tiam spus eu ca ,,sigur o sa te apuci de tigari sau de narghilea''???
RăspundețiȘtergereDa shoby vrei sa incerci si tu ? Sau ai incercat deja ? :))
RăspundețiȘtergereDeci in concluzie, fumati legale. =))
RăspundețiȘtergereSunt multi cei care vor sa se integreze, dar sunt si mai multi cei care vor sa impresioneze.
RăspundețiȘtergereCam 5% (eu inca spun ca e mult) din cei ce pleaca hotarati cu NU in fata fumatului/drogurilor, reusesc. Majoritatea se pierd pe drum.
Iti admir curajul, sa vedem daca vei face parte din cei 5%.
Si despre liceu, iti spun sa nu crezi pe nimeni. Ca sa stii adevarul, trebuie sa fii tu in liceu si sa vezi.